Îmi e dor de vremea în care mă urcam în ce tramvai venea şi ajungeam oricunde mă ducea. Adică, de obicei, în parc. Stăteam pe jos, pe iarbă sau praf şi mă gândeam. Sau priveam cum nişte muncitori construiesc insuliţe noi pe lac. Mă dădeam în leagăn de una singură.
Era un leagăn verde, iar lângă el era o masă tot verde cu un umbrar verde. Sub umbrar, pe băncile verzi, stăteau moşi care jucau şah şi beau bere din sticle verzi. Iarba era verde, copacii verzi; cerul albastru. Uneori mai apăreau câţiva nori. Pe malul lacului era răcoare. Priveam raţele şi sălciile. Suspinam după un aparat de fotografiat.
În vremea aia aveam bani, fumam cafea şi beam Marlboro şi nu imi păsa de nimeni şi nimic. Încă mai aveam bricheta mea magică, dar pe atunci nu ştiam de puterile ei nebănuite.
Aşteptam după un tramvai anume, chiar dacă toate mă duceau în acelaşi loc. Minutele se scurgeau. Era cald. Ascultam Bucovina şi Pink Floyd. Stăteam culcată pe o bancă în parc şi scriam.
Mergeam la şcoală doar ca să am de unde pleca. Mai toată fizica semestrului doi s-a scurs în Antic, printre pahare de Stalinskaya. Adoram să merg cu 70 şi să ştiu exact câte ţigări îmi datora fiecare persoană care luase vreodată de la mine.
Între timp a venit vacanţa. Au venit peste mine în valuri Sibiul, visele, reţelele de telefonie mobilă, cafeaua de la Starbucks, acetona, The Catcher in the Rye, ceaiul, sentimentele inutile. Apoi au venit ploile si poveştile şi imbrăţişările. S-a dus ura; s-a dus tutunul. Au apărut beţia, orele de germană, combinaţii între cele două, stejari, caiete universale, concerte, oameni, mai multă visare.
Am stat pe jos în tren. Am auzit Poison la radio. Au venit zburând podul peste Prahova, chitara, Polarul, the best inside joke in the world, beţia şi sinceritatea adusă de aceasta, iar trenuri; şi râsete. Multe râsete.
Phoenix. Rinită. Apâ oxigenată şi spitalul Colţea. Vopseaua de păr. Biologia. Vin fiert. Căutarea unui brad. Oraşul unde închide la non-stop. Revelionul. Cana de ceai din bucătăria Sabinei. Piromanie. Asfalt. Etajul 13. Delea Veche. Sacru şi profan. Negură Bunget. Mima. Apa de izvor. Olimpiada de engleză.
Şi ei. Ei toţi.

În a doua jumatate a anului trecut am învăţat că viaţa merită savurată, aşa cum e. I learned to stop worrying about the future. I could be a surgeon or I could be a freelance artist. Who cares?
Life is now.