Urăsc duminicile.
Urăsc duminicile pentru că atunci apar fel de fel de neamuri, părinţi, bunici, vecini etc şi mi se flenduresc prin casă, mă intreabă ce mai fac, cum mai merge şcoala, câţi ani fac, ce vreau să devin în viaţă şi alte căcaturi de genul.
Duminica nu ai ce face, iar atunci se instalează o plictiseală şi o lene extremă. Şi nu te trezeşti din lene, pentru că nu ai vreun motiv.
Dacă vreau duminica să mă plimb sau să mă dau cu troleul se găseşte tata să fie amabil şi să insiste să mă ducă cu maşina. [Iar dacă îi spun cât îmi displace maşina aia se enervează.]
Dacă mă pun pe gătit duminica sigur se găseşte cineva să mă ‘ajute’ şi să nu ma lase să-mi exprim liber simţul artistic culinar.
Dacă fac curat încep să se audă voci de genul “Oaaaaiiii, Irina face curat!”, ceea ce nu contribuie deloc la statutul meu de persoană leneşă, neserioasă şi jegoasă.
Şi, mai ales, urăsc sintagma “nu trebuie să lucrezi duminica pentru că e sărbătoare”.
Unele din chestiile astea se aplică şi sâmbăta, dar sâmbăta de obicei am treabă sau sunt plecată, aşa că le ignor.

Geaca mea cea arhijegoasă, furată de la mama, care o primise de la o prietenă din Franţa cândva inainte să mă nasc eu, geaca mea cea găurită şi arhijegoasă, geaca cu care am stat două ore în ploaie la concert la Blind Guardian, geaca pe care o foloseam pe post de pătură când stăteam pe jos in parc, geaca pe care o vopseam cu pixul când mă plictiseam în ore, geaca mea preferată A FOST PUSĂ LA SPĂLAT. Marea problemă este că, pe lângă faptul că se va decolora ca naiba şi va deveni tare şi aspră, s-ar putea să nu reziste spălării şi să se dezintegreze.

Zilele de luni îmi plac. Când mă trezesc şi văd jaluzelele trase şi nu e nici dracu în casă. Când găsesc cafea în filtru şi când mănânc supă instant. Luni dimineaţă n-am nimic de făcut. Luni dimineaţă pot să-mi beau liniştită cafeaua şi cele două ceaiuri. Luni ies pe balcon desculţă şi dârdâi vreau cinci minute până îmi găsesc o preche de şosete care să îmi placă în ziua respectivă. Luni la prânz e puţină lume în 70. La şcoală toti sunt sictiriţi, iar eu sunt ca o floare şi mă amuz de stresul şi sictirul lor.

Dar acum nu e luni şi nu e dimineaţă, iar eu mâine am examen la engleză şi tre să nu uit să duc un căcat de carte la bibliotecă şi să plătesc penalizările aferente, pe care evident că va trebui să le iau din banii din care în mod normal mi-aş cumpăra cafea, gumă, pixuri, bilete la concerte şi stejari. Urăsc bibliotecile.

Şi astăzi am ratat încă o intâlnire nimic.org, de data asta nu pentru că sunt paranoică, bolnavă sau prea ocupată, ci din cauza unor probleme mult mai cretine despre care nici măcar nu vreau să vorbesc.

Faptul că sunt olimpică la două materii diferite nu mă avantajează deloc, deoarece n-am cum să merg la două naţionale în acelaşi timp, si nici nu pot să mă hotărăsc la care din ele să mă apuc de învăţat.

Iar eu, în loc să mă inscriu la CPE, m-am inscris la un căcat de CAE, ceea ce înseamnă mai mult timp pierdut şi mai multi bani pierduţi.

Şi vreaaaauuuu o îmbrăţişare de la cineva anume.

By the way, luni vreau flori. [Alex şi Vic sunt scuzaţi. Ei s-au simtit încă de vineri.] Şi trebuie să fie narciseeee. Pentru că dacă sunt zambile mă voi încăpăţâna să le miros (pentru că miros bine, ale naibii), iar întregul meu sistem repsirator va regreta asta.

Ech. Mai dă-o-n pizda mă-sii de treabă. Mai bine dorm.

Vreau o ţigară.