.
Mi s-au senilizat bunicii, părinţii mă urăsc, iar de prieteni m-am apropiat atât de mult încât nu mai pot vorbi deschis cu ei.
Şi vreau pe cineva cu care să vorbesc, şi care să-mi spună că universul meu nu se autodistruge.
Sau. Nu ştiu. Rupe o păpădie. Sufl-o. Poate ajunge la mine. Culege un buchet. Lasă-l undeva în drumul meu. Scrie ceva frumos pe un zid. Orice.
May 21st, 2008 | Quote
Depinde la ce se asteapta ei cand spun “a visa”.
Si stii in final ce rost a avut daca a fost acolo fara ca tu sa stii? ;)
May 19th, 2008 | Quote
Păi de-aia vreau păpădia. Ca s-o suflu.
Oricum, totul e trecător. Dar faptul că un lucru a fost acolo, măcar pentru un moment, contează. Nimic nu durează pentru totdeauna.
And believe it or not, sunt şi oameni care imi zic că nu ştiu să visez.
May 19th, 2008 | Quote
Universul tau nu se autodistruge. Am spus-o. In fine, esti prea visatoare, caci vezi tu, papadia e suflata de vant, buchetul e calcat in picioare, iar pe zid se va gasi altcineva sa scrie pe deasupra.
…sau poate sunt eu prea pragmatic
May 15th, 2008 | Quote
something nice is on the way.