- Cum să n-ai rivanol în casă?!
- Uite că n-am.
- Şi cum vrei să te pansez eu fără rivanol? Nici nu ştiu cum ai reuşit să cazi cu mâna fix într-un cuţit. Doamne. Mă duc să-mi iau un pahar de socată. Dacă vrei şi tu, ia-ţi.

Şi lăsându-l singur pe R. în camera mică, între pereţii scorojiţi, cu rana de cuţit şi lipsa de rivanol, A. plecă agale către verandă, unde se afla un uriaş borcan cu socată. Florile erau culese de ea, dar borcanul era a lui R. Îl ura puţin pentru asta.

Lumină galbenă, umbre albastre şi verzi, roşii şi portocalii, fără vreo brumă de armonie cromatică. Şi tot degeaba sunt acolo, îşi zise A. În faţa oricărui geam erau fie draperii grele, fie bucăţi de pânză prinse în piuneze, fie plante cu frunze dese, fie toate la un loc. Ceea ce ar explica umbrele colorate şi peticele de lumină ce o agasau atât pe A.

Ach, şi R. se poartă ca un fraier. Nu ştiu cum de s-a tăiat în halul ăla. Sau de ce nu ţine rivanol în jegul ăsta de casă. Are atâtea camere, unele după altele. Şi peste tot sunt draperii. O să-mi ia o groază de timp până când ajung afară…

Desigur, ea pusese draperiile la geamuri, draperii în locurile unde lipseau uşi, draperii oriunde sufla vântul printre cărămizi. Ach, dezavantajele faptului de a fi un copil fugit de acasă. Dar ce mai conta? Era vară, nu avea nimic de făcut, şi trăia într-o casă care părea că este ţinută în picioare doar datorita unor mormane de pânze colorate.

- Miau.
- Nu mai mieuna la mine. Ştiu că ţi-e foame. O să-ţi aduc ceva, dacă nu fugi între timp.

A. se aplecă şi mângâie pisica pe cap. Obişnuia să spună că e cea mai frumoasă pisică din lume. Gri cu dungi negre, un ochi verde şi unul albastru. Îi spunea Erzsi, de la Erzsébet. După ce îmi iau un pahar îi aduc si ei o bucată de friptură.

Dădu la o parte încă o draperie şi intră în bucătăria umbrită şi răcoroasă. A. zâmbi, văzând teiul de la geam. Era uriaş; cât să umbrească toată bucătăria. Râse uşor, văzând-o pe Erzsi urcându-se pe un dulap. Scoase din frigider o bucată de friptură, de origine cel puţin dubioasă, şi o lăsă în vasul de pe jos. Pisica părea însă mult mai interesată de o gâză ce se învârtea monoton prin cameră. Vaco, îi zise A., spălându-şi un pahar.

Din bucătărie ieşi afară. Reperă borcanul cu socată, ce stătea ca şi în alte dăţi într-un colţ umbrit al verandei. Îşi umplu paharul, se întoarse şi privi visător către draperia pe care R tocmai o dădea la o parte.

Auzi la ea. Parcă alţii au casele pline cu rivanol.
Oricum, R. ştia că nu merită să se enerveze. Aşa face ea mereu.

Cândva o să-i ascund borcanul cu socată.
Ştia că e copilăros. Dar ea se poartă ca o copilă. În fond, el de ce nu s-ar purta? Nu merită să se enerveze. Singurul lucru enervant ar putea fi faptul că are o tăietură destul de urâtă la mâna stângă. Iar a vrut A. să facă pe asistenta medicală. Dacă nu se enerva poate chiar îmi curăţa şi mie rana. Dar nu mai contează.

Şi, trecând dintr-o cameră în alta, zâmbi la gândul ca A. a stat sa prindă atâtea draperii în piuneze. Nici lui nu îi plăcea soarele de la amiază, dar n-ar fi fost în stare să împânzească întreaga casă cu draperii multicolore. Nici măcar nu îi plăceau atâtea culori. Nici nu îşi putea explica de unde luase atâtea bucăţi de pânză.

Trecu strângând din ochi prin o mică insulă de lumină. Petice luminoase străbăteau camera, printre frunzele unui trandafir japonez. Era acolo încă dinainte să se mute el în casă. Îl pusese pe o masă în dreptul ferestrei, pentru că avea frunzele dese. De fapt eu am pornit tot jocul ăsta cu umbra, îşi zise el şi trecu mai departe.

Uite-o. Nici nu mă observă, îsi spuse, văzând-o pe A. prin perdeaua uşii de la bucătărie. Uite şi pisica. Nu mai ştiu cum se încăpăţânează să-i zică. Oricum, ceva nume unguresc.

Când el nu-i spunea pur şi simplu Pisică, îi spunea Rhône. Nu ştia de ce, dar suna bine. De fapt, era chiar un nume aiurea pentru o pisică. Dar îi părea mai bun decât Erzsi.

Se uită şi el pe fereastră, şi zâmbi, simţind o adiere de vânt trecându-i prin păr. Ura căldura. Dar se afla în singura cameră răcoroasă din casă. Doar că A. nu mai era acolo. Trecu prin bucătărie şi ieşi pe verandă. Se uită la A. cum îşi punea paharul de socată, şi îi zâmbi, văzând-o că se întoarce.

- Ce faci?
- Uite, mi-am pus un pahar. Îl termin şi plec.
- Pleci?
- Da.
- Unde?
- Mai contează?
- Mai vii…?
- Poate. Să mă aştepţi.