Afară e un miros genial, de tei şi miere. Nu ştiu de unde vine mirosul de miere, dar e plăcut. Balconul meu dă undeva între blocuri, aşa că strada nu e decât un bâzâit indepărtat. Mai usor aud o adiere de vânt decât nişte maşini ciocnindu-se. De-aia îmi şi place aici.

Am numărat teii. Doi vis-a-vis, unul sub geam, altul sub alt geam. Oh, si încă unul mic. De unde stau poţi să vezi vecinii de prin alte blocuri. E o tipă, în blocul de vis-a-vis, care mereu fumează la geam. Are bucătăria vopsită în portocaliu. Uneori ne trezim uitându-ne una la alta. Şi mie imi place să stau la geam.

Încă nu e chiar intuneric. Încă mai vezi cerul. E vremea aia în care totul e albastru, şi rodopsina incepe să intre în acţiune. bine, totul ar fi albastru dacă n-am avea becuri gălbejite. În spate, în casă e portocaliu. Pe balcon e albastru. În bucătăria celor din blocul vecin iar e portocaliu.

Ce frumos miroase teiul. Trag aer adânc în piept.

Mă rup oarecum din reverie şi dau la o parte perdeaua, ca să cobor din balcon. Spun să cobor, pentru că am o treaptă între balcon şi restul casei. Îmi place să stau pe treaptă. Nu sunt nici inauntru, nici afară.

Dincolo de treaptă mă întâmpină o casă străină, cu o lumină caldă şi cu miros de abur şi ceainărie. Mă uit printre punguţe şi cutii, de parcă n-ar fi ale mele. Aş bea un ceai de cicoare şi cacao. E genul de aromă care se agaţă lacomă de căile tale respiratorii, şi simţi cum în acelaşi timp vrei să scapi de ea şi să o ai acolo pentru tot resul vieţii. Ştii, asta îmi aduce aminte de cineva.

Mă duc. Mă duc să-mi pun ceainicul pe foc, să trec cu el prin perdeaua de la balcon şi să mă trântesc pe nişte perne moi şi pline de var, ca să-mi beau ceaiul în aerul greu, cu miros de tei şi miere.