O dată în viaţa mea am încercat şi eu să gândesc pozitiv. Şi e bine. E frumos.

Let’s face it. Am ajuns să dorm ~3 ore pe noapte, din varii motive, iar în curând corpul meu o să cedeze.

Dar, am tramvai. Da, tramvai. Ador tramvaiele. Acum trec 15, 19, 23 şi 27, iar 34 e în probe. 27 e preferatul meu. De fapt, orice tramvai e drăguţ. Mai ales când e aproape gol, şi poţi să stai pe scaun, iar tramvaiul se scutură din toate încheieturile.

Am părul inchis la culoare. Bine, parţial. Dar îmi place. E mov închis, închis închis.

Şi dacă mai bag câteva paracetamoale poate îmi trece şi durerea de cap.

Chestia asta se repetă la infinit în capul meu. Păcat că nu pot să fluier.

Mi-ar placea să pot să întind timpul. Vreau mai mult timp. Şi îl vreau înapoi şi pe cel pierdut. Şi pe 29 parcă vin Finntroll, iar eu pe 28 plec la workshop, în cu totul altă bucată de ţară. Ceea ce este absolut minunat. Absolut.

Şi mi-ar plăcea să nu mai găsesc pietre în pungile de pufarin. Mereu găsesc, încă de când eram mică.

Adevărul e că tot la chestiile negative mă gândesc mai mult. Dar, pentru un moment, totul a fost bine. Şi încă e bine. Sunt multe părţi urâte, dar, cu totul, e bine. Trebuie doar să nu mai focalizez pe detalii.