Casa miroase a Raid şi a friptură.

Stejarul e prea slab. S-a dus povestea cu “bei Stejar şi te faci lemn”.

N-am absolut nici un chef de ore. Şi nici de familia mea. I really need to get out of here.

Ach, începe depresia de sfârşit de an şcolar.

N-am bani.

Vreau să vină mai repede vacanţa să pot să mă proptesc dis de dimineaţă în vreo bodegă infectă şi să rămân acolo.

Ăsta e genul de depresie care nu vrea să se exteriorizeze.

Dacă plouă mâine, stau să mă plouă.

M-am săturat de trezit, gătit, liceu, Antic, iar liceu şi apoi iar acasă. Sunt prinsă în cotidian.

Mi-am ars degetul cu o bricheta. It hurts :(

M-am săturat de unii oameni. De alţii nu mă voi sătura vreodată.

Asta e perioada anului în care am depresii fără sens.

Or maybe I’m just bored. I need someone to talk to.
Seriously, it does wonders. It makes my brain happy.

Really. În ultima vreme nu mai fac nimic demn de menţionat. Nu mă dau cu tramvaiul, nu mă mai plimb prin locuri dubioase, nu mai am chef de concerte, nu mă mai stresez, nu mai cânt. Nu fac mai nimic. Cea mai interesantă activitate ar fi căutatul unui răspuns la Marea Întrebare Universală*, deşi ştiu că îl caut în zadar.

Nu ştiu ce caută Divan Japonais aici. De fapt, nici nu ştiu ce caută în camera mea. Am trecut printr-un magazin şi m-am gândit că mi-ar trebui ceva de Toulouse-Lautrec. Că Dali am deja. Acestea şi diverse alte bălării vor apărea cândva pe pereţii camerei mele. Dar mai întâi trebuie zugrăvit, and, let’s face it, e mult prea mult de muncă. Am prea multe chestii mici şi inutile care trebuie strănse, şi după ce voi avea peretii albaştri, vor trebui puse la loc. Prea obositor.

Mai bine mă mut în Poke. Iniţial m-am gândit la Antic, dar acolo e muzica oribilă. Plus că rişti să dai de diverşi oameni care chiar nu merită văzuţi. Iar în Poke au un ceai genial.

Ach, şi se termină un alt an şcolar. Sunt paranoică, dar numai din obişnuinţă. Poate chiar din inerţie. Şi imi voi lua diploma cea jenantă şi apoi nu ştiu ce o să fac toată vara. Să muncesc nu merită. Prefer să fiu lefteră şi leneşă. I’ll always have parks. Probabil că la vară o să o ard aiurea prin 115. Sau mă mut din nou la Bistriţa şi mă apuc de gătit full-time. Sau îmi vând biletul la Maiden un rinichi şi îmi petrec vara prin Jack. Sau prin diverse ceainării. The possibilities are infinite.

Put a gun to my head and paint the wall with my brains.

One day, I’ll be a surgeon. I’ll look at people with holes in their heads and their hearts and I’ll cut them up and sew them back again. For I have more than dreams. I have an ambition.

* Marea Întrebare Universală fiind - De ce are noul Stejar 5.5% alcool în loc de 7%?!

All my photos should be this good.

to close our great divide <3

I lit a candle for Kurt Vonnegut. He died last year on my birthday. I lit the candle a few days ago. That made me feel peaceful.

I also took photos of people carrying candles down the street. I always wanted to do that, ever since I was a kid. You see, I live near a church. Every year I look at the people and their candles going down the streets on Easter.

You don’t have to be religious, you know. I lit a candle for Kurt Vonnegut and it made me peaceful.

Tot ce vedea scris acolo era dintotdeauna şi avea să rămână pe vecie de nerepetat, căci seminţiilor condamnate la o sută de ani de singurătate nu le era dată o a doua şansă pe pământ.

Azi m-am simtit ca acasă în Bucureşti. Însă, după ceva timp, dau să trec o stradă şi văd cât de mare e.

Oricât mi-ar plăcea mie Bucureştiul, nu e acasă. Nu. Aici nu am o grădină de legume, şi nu pot ajunge oriunde pe jos şi e plin de maşini. Vreau la Bistriţa. Măcar pentru câteva zile. Oh, dar n-am când.

Vagoanele de Bistriţa sunt undeva la capătul peronului, unde nici măcar nu mai e acoperit. E fain când stai în ploaie aşteptând trenul. Şi când te urci invariabil dai de vreun cunoscut.

Mă urc în tren, şi stau, stau şi iar stau. De obicei adorm undeva între Braşov şi Gheorghieni. Când ajung la Sărăţel îmi bate cineva în uşă. Aici ne despărţim de vagoanele de Baia Mare. Ajung, o iau pe jos până acasă, îmi cumpăr covrigi vechi de o zi (la 6 dimineaţa, când ajunge trenul nu găsesc alţii). Îmi place gara micuţă. Şi la ora aia nu sunt oamenii veniţi de pe sate care îşi aşteaptă cuminţi rata.

Ador bloculeţul de 4 etaje, cu scările curate şi cutiile poştale atent inscripţionate de vreun locatar mai amabil. Vecinii de la parter aveau un jeg de câine, pe Jimmy. Scotea din sărite toată scara E. Nu cred că mai trăieşte.

Vreau să mă plimb aiurea prin oraş, cum făceam de obicei. Doar că de data asta voi face şi poze. Bistriţa e un loc superb.

Îmi e dor de bunici. trebuisă îi rog să mă înveţe maghiară. Şi franceză. Şi-o să ud grădina şi o să culeg porumb şi castraveţi şi trandafiri. Cam asta plantează bunicul. Plus diverse ierburi aromate pe care le punem la murături.

Încep să uit numele străzilor. Vreau înapoi.

The Rocky Horror Show se va juca săptămânal în Kristal.

Mda, Cristăl. Oribil loc. Still, e Rocky Horror. Şi la premieră va fi pezent şi Richard O’Brien. Nu cred că ajung la premieră, dar nu asta contează.

Sper să nu fie toate texele traduse în română. Oricum, Rocky Horror. I think I’m going to hyperventilate now.

[Dacă habar n-aveţi ce e cu piesa asta, you pretty much suck.]

Cu mulţi ani mai târziu, pe patul de moarte, Aureliano Segundo avea să-şi amintească de acea după-amiază ploioasă de iunie când intră în cameră pentru a face cunoştinţă cu primul său fiu.

Am fost în Library. Băutură ieftină. Atât. Nu merită să te duci până acolo. Maxim dacă eşti în zonă şi ţi-e lene să mergi ~două staţii până la o chestie decentă.

GreenTea-ul genial ca de obicei, Anticul e de suflet, pe cei de la Margine m-am supărat. Băi, înţeleg că nu vreţi să îmi daţi bere, dar cum pixu’ meu să nu mai aveti ceai verde?!

Întotdeauna când întreabă cineva de Antic, zic că e bodega mea de suflet. Nu e chiar aşa, având în vedere că vorbim despre Antic incredibil de des.

Dacă eşti în Mihai Viteazul, inevitabil auzi de Antic. Înauntru îi recunoşti pe cei din liceu, apoi începi să-i recunoşti şi pe cei din Coşbuc sau Xenopol. Anticul fiind undeva între aceste trei licee, foarte mulţi elevi îsi fac veacul pe acolo.

Şi când merg câte doi sau trei, invariabil se găsesc cu alţii. Lipim mesele, ne mutăm de una la alta, râdem de colegii care se duc să stea la nefumători [Nu de alta, dar mesele de nefumători sunt chiar lângă budă.] în Antic am descoperit eu că sunt piromană; poate chiar şi cleptomană.

Cu toate că te ştiu chelnerii, tot se iau de tine când dai foc la chestii. De vreo trei ori am fost ameninţaţi că vom fi daţi afară [cu sau fără şuturi în fund; depinde de caz], dar se ştie că n-au de gând să ne dea. Altfel s-ar alege cu o gaură destul de mare în profit, având în vedere că venim acolo mult prea des.

In orice caz, m-aş mira enorm de mult dacă mâine n-aş auzi minim o persoană zicând “Băăă, hai în Antic!” sau ceva similar. E o a doua casă. Şcoala vieţii, vorba domnului Stoinea.

Uluiţi de atâtea invenţii nemaipomenite, oamenii din Macondo nu ştiau de ce să se minuneze mai întâi.

Tomorrow I’m going on a forced walk in the park. Usually i have no time to go to the park, seeing that it’s in the opposite direction of pretty much everything closely related to civilization, and usually I’m to tired to go.

Now, don’t get me wrong. I love walking. I walk a lot, and if I don’t I take the lift up to the thirteenth floor and go down all the stairs. But I just don’t have the time to go to the park.

However, the fresh[er] air will do me good. My lungs have been hurting nowadays. The smell of the lake and the grass, with just a hint of pollution, will do me good. Really, I can’t bear completely clean air. When I go to the mountains, my lungs hurt even more. And when I get back home, I can sense that the air is different. City air smells better.

I’ve been able to sleep at normal hours, thankfully. I now fall asleep at about one or two, and wake up at seven and just sit in bed waiting for the alarm clock to ring. It rings at eight. Then I get up, wash et caetera, take my meds, eat some soup, get my daily double dose of caffeine and either go out or work on something boring indoors. At some point I head off to school, from where I head off to our lovely pub for a beer or three. Then, depending on my mood, I walk home or take the bus. And then random stuff.

I lead a rather uninteresting life. I really enjoy it, though.

For some reason the hookah-smoking caterpillar from Alice in Wonderland pops into my head at random moments. I really loved that book. I should read it again.

Colonelul Aureliano Buendía a organizat treizeci şi două de răscoale armate şi a fost tot de atâtea ori învins.